sâmbătă, iulie 01, 2023

Exemple de printări defectuoase 152

 





















Pagina a fost imprimată ulterior pe verso.

 Testul de imprimantă din imagine prezintă o pagină printată cu imprimantă color al cărui toner de la toate culorile începe să se epuizeze. Cele șapte dreptunghiuri colorate de la baza paginii se văd că nu sunt pline ci sunt brăzdate de ungi albe. Tonerul insuficient nu mai poate asigura un flux constant, continuu și astfel apar dungile albe în locurile unde ar fi trebuit să fie culoare. Și acolo unde printul ar fi trebuit să fie negru scrisul este slab, lipsit de contrast și abia lizibil.

REMEDIERE: reumplerea cartușului cu toner pe fiecare culoare.






















vineri, iunie 30, 2023

Exemple de printări defectuoase 151

 





















 Pagina a fost printată ulterior pe verso. 

 Spațiul de depozitare  din cartuș pentru tonerul rezidual, din cartușul pentru culoarea neagră, s-a umplut și el a fost transferat pe pagină. Acest fapt se observă mai bine, pe marginea din stânga a paginii, unde nu se vede imaginea printului făcut ulterior pe verso, Fondul închis la culoare care apare pe toată suprafața paginii este rezidualul de la tonerul negru că dacă el ar fi de la o culoare, fondul, ar avea culoarea respectivă. Ca o observație: greul la printare îl duce culoarea neagră fiind rare situațiile când se printează cum se zice "la greu" color.

REZOLVARE: golirea rezidualului la culoarea negară.






miercuri, iunie 28, 2023

Exemple de printări defectuoase 150

 

Imaginea nr. 1





















Imaginea nr. 2





















  Imaginea nr. este imaginea inițiala iar imaginea nr. 2 este explicitată.

  Pagina a fost printată ulterior. 

 Cele patru linii verticale, subțiri, de culoare roșie, care apar pe imagine provin de la tonerul rezidual de la culoarea roșie care a umplut spațiul destinat acestuia din cartuș și a fost transferat pe pagină.

REZOLVARE: înlocuirea cartușului pentru coloarea roșie.


Așa arată un test bun:













marți, iunie 27, 2023

Exemple de printări defectuoase 149

 





















 Pagina a fost printată ulterior pe verso.

 Un cartuș compromis. Cilindrul optic nu se mai demagnetizează la timp și păstrează imaginea anterioară și după o rotație completă a cilindrului optic, dublând  porțiuni din pagină. Cauzele acestei dublări o poate constitui pierderea calităților magnetizare-demagnetizare a cilindrului optic, o lamela de ștergere (mai puțin probabil) uzată, un curent electric de alimentare cartuș care nu are mărimile fizice necesare pentru asigurarea funcționarea optime.

  În prima parte a paginii imprimate se observă și niște dungi negre constituite din multe puncte negre, dungi care dispar apoi. Aceasta dovedește că tonerul cu care a fost reîncărcat înainte cartușul nu a fost compatibil. Tonerul fost înlocuit ulterior  cu un toner compatibil, dar a mai rămas "urme" din tonerul incompatibil de dinainte, cartușul nu a fost bine curățat și astfel se dublează anumite părți din pagină. În aceste condiții este posibil ca printarea unui anumit număr de pagini printate cartușul să se curețe de  tonerul incompatibil și fenomenul  "dublării" să dispară.

REZOLVARE: dacă după un anumit număr de pagini printate "dublarea" nu dispare se va înlocui cartușului.



luni, iunie 26, 2023

Exemple de printări defectuoase 148

 






































 Pagina a fost ulterior printată pe verso.

 Imaginea reprezintă un alt exemplu de toner umezit din condens. Variații bruște de temperatură, vapori etc din mediu favorizează apariția condensului și implicit umezirea tonerului mai mult sau mai puțin în toată masa lui. De cele mai multe ori acest lucru se rezolvă de la sine după un număr variabil de pagini în funcție de cât timpul cât cartușul (imprimanta) a fost expus (expusă) variațiilor de temperatură.

REZOLVARE: ferirea imprimantei, pe cât posibil, de variațiile de temperatură. 










 
Google