marți, noiembrie 29, 2022

Exemple de printări defectuoase 76

 
























 Figura reprezintă un caz de uzură a cilindru optic. Cele patru semiluni negre de pe marginea din stânga colii printate este rezultatul uzurii în peliculei fotosensibile de pe cilindrul optic. Uzura s-a produs într-un singur lac și prin rotirea cilindrului apare periodic, adică atât cât este circumferința cilindrului.


REZOLVARE: înlocuirea cilindrului optic.

sâmbătă, noiembrie 26, 2022

Exemple de printări defectuoase 75

 






















 Fotografia prezintă o printare cu o impriantă al cărui cilindru optic este foarte uzat. Imaginea este ștearsă, fără contrast și cu spații goale.


REZOLVARE:  înlocuirea cilindrului optic sau a întregului cartuș.

joi, noiembrie 24, 2022

Exemple de printări defectuoase 74

 






















  

 Este un cartuș de imprimantă LEXMARK E 120 care a stat la temperatura camerei, protejat în folia neagră în care a fost livrat, reîncărcat, ferit de razele de soare, dar ținut, în aceste condiții, cam doi ani. 

 Cauza printării defectuoase o constituie umezeala mediului, chiar dacă aceasta nu a fost excesivă. 

 Deci nu este recomandabil ca cartușele încărcate cu toner să se țină o perioadă mai mare, luni de zile, chiar dacă se depozitează în condiții optime. Tonerul, datorită încărcării electrostatice din fabricație, este foarte higroscopic.


REMEDIERE:  înlocuirea tonerului.









miercuri, noiembrie 23, 2022

Exemple de printări defectuoase 73

 





















   Imaginea prezentată este aproape perfectă. Nuanțele de gri și de negru sunt bine precizate, pregnante. Singurele detalii care deranjează se constituie prin dunga gri mai lată, care traversează mijlocul paginii în pan vertical și dungile foarte subțiri din stânga acesteia. Acestea provin de la rezervorul de toner rezidual care este plin și s-a început transferul tonerului pe coala printată. Dacă cerințele de printare nu sunt prea riguroase se poate printa în continuare un număr variabil de pagini fără golirea și curățirea tonerului rezidual.


REZOLVARE:  curățirea tonerului rezidual.





marți, noiembrie 22, 2022

Exemple de printări defectuoase 72

 





















  Dacă imaginea de mai sus ar fi fost imprimată cu o imprimanta cu cerneală dungile albe care apar unde culoarea neagră este plină ar însemna ca nu funcționează anumite duze. Dar cum imaginea noastră este realizată cu o imprimantă laser rezultă de aici că tonerul din cartuș începe să se sfârșească. Și în antetul "HP Laser..." se observă apariția unor dungi, foarte fine albe, care întăresc această supoziție.


REMEDIERE: reumplerea cu toner a cartușului sau înlocuirea lui cu unul nou.




 
Google