vineri, ianuarie 29, 2010

Despre cerneala reziduală

Imprimantele sau multifuncţionalele cu cerneală au întotdeauna un recipient pentru depozitarea cernelei care rezultă din curăţirea periodică a cartuşelor pe care echipamentul o efectuează în timpul tehnologiei de printare. Acest rezervor (ca o tăviţă) se află poziţionat, de regulă, sub locul pe unde se introduc sau se scot cartuşele în echipament. Problemele cele mai frecvente care apar din cauza acestui rezervor sînt două : umplerea lui i şi deversarea în interiorul imprimantei şi scurgerea cernelei prin imbinările capacelor echipamentului pe biroul sau masa de lucru sau la transportul imprimantei într-o poziţie incorectă se poate vărsa în interior pe placa de bază sau pe diferite contacte putînd astfel produce scurtcircuite la pornirea maşinii. De aceea se recomandă ca periodic să se golească acest recipient în funcţie de gradul de intensitate de exploatare a echipamentului. Dar, mai ales, trebuie ştiut că la manipularea imprimantei ( mutarea dintr-un loc în altul de lucru) imprimanta sau multifuncţionala să fie mutată în poziţia în care ea lucrează tocmai pentru a preveni vărsarea accidentală a cernelui reziduale în interiorul imprimantei sau pe haine, birouri etc. Am întînlit fercvent astfel de cazuri la diverşi clienţi. Dacă la un service se duce imprimanta sau nu dar cazuri cînd trebuie mutată la servici sau acasă dintr-un loc în altul se întînlesc mereu deci MARE ATENŢIE LA TRANSPORTUL DINTR-UN LOC ÎN ALTUL A ECHIPAMENTULUI.
Despre acest lucru am mai scris pe acest blog însă am găsit pe YouTube un clip interesant despre curăţirea cernelei imprimantei.



joi, decembrie 31, 2009

Pentru 2010 !



SĂ FIE CA ÎN ANUL CARE VA ÎNCEPE PESTE CÎTEVA ORE SĂ NE ADUCĂ MULTĂ BUCURIE, FERICIRE ŞI ÎNDEPLINIREA TUTUROR DORINŢELOR !

vineri, decembrie 25, 2009

De Sărbătorile de Iarnă 2009




















  
















Urez tuturor cititorilor acestui blog cu ocazia Sărbători de Crăciun

FERICIRE,

SĂNĂTATE ŞI

MULT NOROC !


sâmbătă, august 01, 2009

Despre reîncărcări cartuşe cu cerneală

Am văzut pe YouTube cîteva filmuleţe despre reîncărcarea cartuşelor cu cerneală. Este bine de vizionat şi le recomand celor interesaţi. Următiţi link-ul de mai jos :


sâmbătă, iulie 25, 2009

Amprentele unor cartuşe cu cerneală















Amprente bune la cartușe HP 58 și 351

















Amprentă bună de cartuș color HP 6657























Dispunerea duzelor şi al contacţilor electrici de la un cartuş C 51645 sau C6615.






















Aspectul unui cartuș HP cu contactele electrice și a duzelor




















Amprentă bună a unui cartuș HP 350 black

   Deoarece am tot vorbit despre amprentele cartuşelor pe hîrtia igienică sau un şerveţel am postat cîteva imagini cu amprentele cîtorva cartuşe cu cerneală. Am socotit că sînt cele mai sugestive şi mai uzuale pentru cartuşele HP C 21, 57, 58 sau 350, dar şi un Hp C 6615 care se aseamănă cu gama C 51645. Dispunerea culorilor, la cartuşele color, este în funcţie de tipul cartuşelor adică poate fi albastru (cyan) într-o parte, galben la mijloc şi roşu (magenta) la cealantă margine sau galben, roşu în mijloc şi albastru.
 
 


 
Google