sâmbătă, iulie 22, 2023
Exemple de printări defectuoase 165
vineri, iulie 21, 2023
Exemple de printări defectuoase 164
Pagina a fost printată ulterior pe verso.
Este o pagina printată pe toată suprafața și nu se mai deosebește nimic. Cartușul este la a doua reîncărcare, fără a i se înlocui cilindrul optic. Tonerul folosit la ambele reîncărcări este un toner compatibil. Imprimanta (HP 1020) nu avut o exploatare intensivă, cca. un număr de 1000-1200 de pagini/lună, cu acoperire de 40-50% dar a fost folosită cu ritmicitate.
Calitatea slabă a printării se datorează, probabil, și calității tonerului cu care a fost reîncărcat cartușul.
Se observă pe partea stângă a paginii dungi negre, orizontale, provenite de la uzura cilindrului optic.
REZOLVARE: înlocuirea cartușului.
miercuri, iulie 19, 2023
Exemple de printări defectuoase 163
Pagina a fost printată pe verso ulterior.
Un exemplu de printare cu o imprimantă la care tonerul pentru culoarea neagră s-a epuizat. Acest lucru este concretizat prin dunga albă care brăzdează toată pagina, în vizualizarea portret. Dungă albă este poziționată, mai vizibil, între literele "l" și "s" inclusiv, din sigla "HP Color LaserJet... ". De asemenea se observă și în "Supllies Statut Page" că tonerul din cartușul pentru culoarea neagră este consumat 100 %.
REZOLVARE: reîncărcarea cartușului pentru culoarea neagră.
marți, iulie 18, 2023
Exemple de printări defectuoase 162 bis
(urmare la postarea no. 162)
Ambele pagini au fost printate ulterior pe verso.
Imaginea nr. 1
Imaginea nr. 2
Această postare este o completare la Postarea nr. 162, deoarece nu am găsit la momentul respectiv aceste două pagini.
Paginile au fost printate cu aceiași imprimantă (HP 1020), la aceiași firmă și cu același meniu (firma are n gestiune un restaurant).
Se observă că rezidualul cartușului nu a fost curățat și defecțiunea a avansat putându-se vedea că petele din partea stângă a paginii devin tot mai negre, mai mari și mai contrastante.
luni, iulie 17, 2023
Exemple de printări defectuoase 162
sâmbătă, iulie 15, 2023
Exemple de printări defectuoase 161
Petele negre care apar în zona centrală a paginii și pe marginea extremă-dreapta provin de un toner umed. Umezeala provine din mediul înconjurător datorită variațiile bruște de temperatură. Tonerul, o pulbere fină, este foarte foarte avid la umezeală. Partea bună este că tonerul se usucă după un număr anumit de pagini și se poate printa în bune condiții.
REZOLVARE: să se încerce să se ofere un mediul de funcționare al imprimantelor ferit de variații bruște de temperatură.
google.com, pub-6533703445386543, DIRECT, f08c47fec0942fa0
joi, iulie 13, 2023
Exemple de printări defectuoase 160
Figura nr. 1
Figura nr. 2
Paginile au fost printate ulterior pe verso.
Imaginea nr. 2 este imaginea nr. 1 explicitată.
Se prezintă un început de uzură la cilindrul optic. Cele patru petele mici negre, ca niște semiluni, se datorează pierderii prin uzură a stratului fotosensibil care acoperă cilindrul optic. Uzura este într-un pe un sector de cerc relativ, mic, deoarece are înălțimea și lungimea mică și într-un singur loc, iar prin rotirea cilindrului în procesul normal de printare apare în patru locuri.
REZOLVARE: înlocuirea cilindrului optic.
miercuri, iulie 12, 2023
Exemple de printări defectuoase 160
Figura nr. 1
marți, iulie 11, 2023
Exemple de printări defectuoase 159
Imaginea nr. 1
Imaginea nr. 2
Ambele pagini au fost printate ulterior pe verso.
Imaginile prezintă două printuri succesive cu un echipament la care s-a înlocuit cartușul cu toner. Imaginea nr. 1 reproduce primul print înainte de schimbarea cartușului iar a doua, după înlocuirea cartușului.
Se observă diferența de contrast între cele două printuri. Cartușul nou este unul compatibil.
Cartușul cu care s-a printat prima imagine este tot compatibil și se observă că printul este uniform, dar șters, fără pregnanță. Tonerul din cartuș se apropia de terminare. Cilindrul optic și-a pierdut caracteristicile fizice prin uzură. Înlocuirea cartușului a rezolvat problema.
luni, iulie 10, 2023
Exemple de printări defectuoase 158
Pagina a fost printată ulterior pe verso.
Imaginea reprezintă un cartuș cu toner rezidual în exces. Tonerul rezidual a umplut spațiu rezervat acestuia din cartuș și a fost transferat pe pagină sub forma benzii gri, verticală, care acoperă toată pagina în zona centrală, descentrată puțin în stânga. În restul paginii printul este lizibil curat.
REZOVARE: dacă se curăță cartușul de tonerul rezidual acest cartuș mai poate printa un număr oarecare de pagini, mai multe sau mai puține, în funcție de acoperirea (densitatea) pe pagină.
sâmbătă, iulie 08, 2023
Exemple de printări defectuoase 157
Un test de imprimantă cu un echipament al cărui cilindru optic pare uzat (dublează imaginea) și spațiul rezidual din cartuș este plin și tonerul rezidual care a fost transferat pe pe pagină. Toată pagina este acoperită de tonerul rezidual, fondul gri cu dungi negre, orizontale, mai intense la culoare. Dublarea imaginii s-ar putea să fie cauzată și de uzura lamelei de ștergere a cilindrului optic. Totuși, acolo unde printul apare, acesta este clar, contrastant deci, cilindrul optic, s-ar putea să fie în bună stare.
REZOLVARE: golirea tonerului rezidual și verificarea cilindrului optic. Dar, având în vedere că pentru golirea și curățirea tonerului rezidual trebuie demontat cartușul, apoi montat la loc și făcut probe. Acum rămâne la latitudinea operatorului imprimantei dacă optează pentru curățirea rezidualului sau înlocuiește direct cartușul. O cale de mijloc ar fi aceea ca, după curățare, să se completeze tonerul consumat și verificarea vizuală a cilindrului optic.
vineri, iulie 07, 2023
Exemple de printări defectuoase 156
Imaginea prezintă o imprimantă cu cilindrul optic uzat. Este aceiași imprimantă ale cărui printuri au fost prezentate în postul precedent de pe acest blog. După operația curățire și reîncărcare a cartușului imprimanta a mai funcționat un număr de pagini comparativ cu cele de dinainte de reîncărcare până au apărut defecțiunile prezente pe pagină, adică dublarea imaginii. Ținând cont că cilindrul și lamela de ștergere sunt la a doua reîncărcare, tonerul folosit fiind unul compatibil, rezultatul îl consider mulțumitor.
REZOLVARE: înlocuirea cilindrului optic și a lamelei de ștergere.
miercuri, iulie 05, 2023
Exemple de printări defectuoase 155
Imaginea nr. 1
Imaginea nr. 2
Paginile cu imagini au fost printate ulterior pe verso.
Imaginea nr. 1 prezintă o pagină printată cu o imprimantă al cărui cartuș are tonerul consumat în mare parte și ca atare partea centrală a paginii este în mare parte albă - cca. 30%, cu print abia lizibil. În restul paginii, pe margini, printul este lizibil, curat, dovadă că cilindrul optic este bun iar partea albă se datorează tonerului rămas, insuficient, pentru un print bun.
Imaginea nr. 2 se prezintă printul cu aceiași imprimantă după ce cartușul a fost reîncărcat cu un toner compatibil.
OBS. O bună reîncărcare presupune întotdeauna o curățire a tonerului rezidual, aspirarea eventualelor impurități și restului de toner ajunse accidental în diferite puncte din detaliile constructive ale corpului cartușului și ale componentelor, curățirea lamelei de ștergere a cilindrului optic etc.
marți, iulie 04, 2023
Exemple de printări defectuoase 154
Imaginea nr. 1
Imaginea nr. 2
Imaginea nr. 2 este imaginea nr. 1 explicitată.
Pagina a fost printată ulterior pe verso.
Imaginile prezinta un cartuș cu toner având cilindrul optic cu proprietățile optice pierdute prin uzură. Cilindrul optic nu se mai demagnetizează la timp și dublează imaginile pe toată suprafața printului. Dar mai este posibil ca și lamela de ștergere a cilindrului să se fi uzat și astfel să nu mai asigure curățarea optimă a tonerului de pe suprafața cilindrului.
Dungile negre pot indica și un început de pierdere al stratului fotosensibil, dar, este posibil, ca ele să provină și de la un toner umezit superficial pin condens din mediul înconjurător deoarece culoarea dungilor se diminuează în a doua jumătate a paginii.
Nu se mai poate continua imprimarea.
REZOLVARE: înlocuirea cilindrului optic.
luni, iulie 03, 2023
Exemple de printări defectuoase 153
Imaginea nr. 1
Imaginea nr. 2
Imaginea nr. 3
Cele trei imagini prezintă două printuri succesive cu o imprimantă cu cilindrul optic (film) uzat. Imaginea nr. 3 este imaginea nr. 1 explicitată.
Paginile au fost printate ulterior, de aceea pe prima pagină se observă, datorită transparenței foii de hârtie, rândurile printate ulterior. Pentru a se evita confuziile am prezentat ambele fețe ale paginii recto, imaginea nr. 1 și, respectiv, verso, imaginea nr. 2.
Uzura la cilindrul optic este localizată într-o singură zonă, pe un sector de cerc de câțiva centimetrii lungime, și, prin rotirea cilindrului optic în procesul tehnologic de printare, uzura apare pe pagină în patru puncte sub forma cocoașelor negre.
Dacă cerințele operatorului care lucrează pe imprimantă, nu sunt prea riguroase, se poate continua printarea în această atare de uzură a cilindrului optic.
Ca o paranteză, am însoțit un prieten, cu un an în urmă, să-și cumpere o mașină nouă, de la un mare distribuitor al unei mărci celebre și, în lume și la noi, și contractul de cumpărarea avea paginile printate la o imprimantă cu un cilindru optic așa de uzat în așa hal, încât ce am prezentat în postare, pare o pagină de prezentare pentru caracteristicile imprimantei. Deci se poate printa și așa.
REZOLVARE: înlocuirea cilindrului optic.
sâmbătă, iulie 01, 2023
Exemple de printări defectuoase 152
Pagina a fost imprimată ulterior pe verso.
Testul de imprimantă din imagine prezintă o pagină printată cu imprimantă color al cărui toner de la toate culorile începe să se epuizeze. Cele șapte dreptunghiuri colorate de la baza paginii se văd că nu sunt pline ci sunt brăzdate de ungi albe. Tonerul insuficient nu mai poate asigura un flux constant, continuu și astfel apar dungile albe în locurile unde ar fi trebuit să fie culoare. Și acolo unde printul ar fi trebuit să fie negru scrisul este slab, lipsit de contrast și abia lizibil.
REMEDIERE: reumplerea cartușului cu toner pe fiecare culoare.








































