vineri, iunie 09, 2023

Exemple de printări defectuoase 135

 





















  Imaginea prezintă o pagină printată cu o imprimantă cu un cartuș la care tonerul a fost umezit (a preluat umezeala din mediul înconjurător) și, în plus, rezervorul de toner rezidual este plin)astfel că surplusul de toner rezidual a fost transferat pe pagina.  În aceste condiții imaginea se prezintă cu stropi ca și când ar fi fost udată cu apă înainte ca pagina să treacă prin cuptorul imprimantei.

    REZOLVARE: înlocuirea cartușului. 



joi, iunie 08, 2023

Exemple de printări defectuoase 134

 





















 Imaginea prezintă o imprimantă al cărei cartuș are cilindrul optic uzat prin îmbătrânire. Adică prin numărul mare de printări care s-au făcut cu cartușul respectiv pelicula fotosensibilă care acoperă suprafața cilindrului optic și-a pierdut caracteristicile inițiale. O altă cauză a contrastului slab care cu care se prezintă pagină printată l-ar putea constitui și consumarea tonerului: se observă că în bara de titlu "hp" apar și porțiuni mai decolorate, cu contrast foarte slab. 

 OBS. Pagina a fost printată pe verso ulterior.

REZOLVARE: verificarea tonerului din cartușului, dacă este posibil (eventual după greutate, dar poate ca acest cartuș să conțină mult toner rezidual și aprecierea poate fi eronată) sau înlocuirea cartușului cu unul nou.





marți, iunie 06, 2023

Exemple de printări defectuoase 133

 

Figura nr. 1






















Figura nr. 2





















 Figura nr. 2 este figura nr. 1 explicitată.

Imaginile reprezintă o imprimantă un început de uzură la cilindrul optic. Petele negre care apar pe marginea extremă-stânga a paginii printate reprezintă uzura prin tocirea (pierderea) stratului fotosensibil de pe cilindrul optic.  Uzura este la început deoarece dungile gri-închis au o amplitudine (lungime) mică. Având în vedere că tipul de imprimantă folosit este o imprimantă de sistem capabilă se printeze un număr mare de pagini zilnic, dacă rigorile beneficiarului nu sunt prea stricte, se mai poate printa în aceste condiții un număr destul de însemnat de pagini. 

REZOLVARE: înlocuirea cilindrului optic cu unul nou.



















vineri, iunie 02, 2023

Exemple de printări defectuoase 132

 






















 Exemplu de printare dincolo de limită în exploatarea unui cartuș. Tonerul rezidual acoperă toată suprafața paginii. De asemenea se observă în partea dreaptă-extremă a paginii o dungă mai închisă la culoare, lată de câțiva centimetri, pe toată marginea indicând și o uzură a cilindrului optic. Deci s-a printat la greu cu bietul cartuș de HP, chipurile de pe cartușe de la această firmă sunt prietenoase și permit să se printeze un număr mult mai mare de pagini decât este conceput constructiv cartușul respectiv. Nu știu cum s-a mers așa de departe cu printarea că abia se mai deslușește scrisul. 

REZOLVARE:  înlocuirea cartușului cu unul nou.




joi, iunie 01, 2023

Exemple de printări defectuoase 131

 























 Imaginea reprezintă un test de imprimantă cu cerneală. Este un tip de imprimantă mai vechi dar asta nu are nicio importanță deoarece simptomele sunt valabile și acum. În imagine se observă că în partea a doua a paginii rândurile sunt printate doar pe jumătate și sunt chiar sărite. Nici culorile din sigla Windows nu sun chiar curate.

 În privința culorii negre scrisul "înjumătățit" se datorește consumării cernelii negre din cartuș dar și  culoarea roșie începe să se termine. La culoare imprimanta încearcă să compenseze culoarea respectivă din restul de culori și, bineînțeles, nuanța rezultată nu este cea dorită. La negru, imprimantele din generațiile mai vechi nu le înlocuiau cu nimic. Modern și culoarea neagră se obține din combinarea celor trei culori de bază din cartuș rezultând un negru mai șters dar este totuși un negru. Motiv pentru care unele imprimante sunt realizate constructiv să funcționeze doar cu cartușul color, cartușul pentru culoarea neagră se achiziționează separat sau să se renunțe la folosirea lui.

 Lipsa cunei culori din cartușe și compensarea ei cu o alta este o lamă cu două tăișuri: pe de-o parte obții printul pe care îl vrei până la urmă, dar, pe de altă parte, lipsa cernelii pe culoarea respectivă din cartuș duce la arderea duzelor. Adică, când se primește comanda de scriere la imprimantă, filamentele duzelor se încălzesc, cerneala care circulă prin ele, are și rolul de răcire al circuitului, iar în lipsa cernelii nu se mai asigură răcirea și circuitele respectiv se ard. Dacă la negru se observă repede terminarea cernelii - ca în cazul de față, la culori este mai dificil de observat. Dacă operatorul nu este atent, deoarece nuanța virează ușor pe altă nuanță apropiată, și, dacă se continuă printarea, cartușul se va arde pe culoarea respectivă sau în întregime.

REZOLVARE: reîncărcarea sau înlocuirea cartușului (cartușelor) cu un cartuș (cartușe) nou (noi).
















miercuri, mai 31, 2023

Exemple de printări defectuoase 130

 


Figura nr. 1





















Figura nr. 2





















Figura nr. 3





















Figura nr. 4






















  Fotografiile postate reprezintă imagini cu o pagină printată cu o imprimantă la care fixing filmul este avariat (rupt, tăiat etc). De fapt sunt două imagini, față - spate postate fiecare în două exemplare pentru a se vedea mai bine detaliile. Se observă că pagina este foarte cutată, îndoită, dar a ieșit întreagă din imprimantă. Sunt cazuri când datorită fixing filmul defect hârtia să nu mai iasă din imprimantă și să o blocheze. Dar asta nu este o lege: depinde, de la caz la caz, în funcție de tipul de hârtie folosit, tipul de imprimantă, calitatea tonerului etc. Hârtia nu prezinta pete de lipici sau toner curs accidental pe pagină, factor care să favorizeze lipirea ei de cuptor, și nici vreun corp străin care să împiedice rularea normală a acesteia în interiorul imprimantei. Sunt cazuri când, datorită fixing filmului defect, din imprimantă coala de hârtie poate să iasă ruptă, foarte mototolită sau să nu mai iasă deloc. Cauzele care provoacă avarierea fixing filmului sunt și ele multe din care enumăr câteva: uzura, pătrunderea unui corp străin, mici obiecte de birou scăpate sau "furate" din tava de alimentare cu hârtie; s-au găsit în imprimante rigle, agrafe, ace cu gămălie etc.

REMEDIERE: verificarea imprimantei vizual (dacă se poate) pentru a descoperi ceva ce n-ar fi trebuit să fie acolo sau (cel mai sigur) demontarea imprimantei.






luni, mai 29, 2023

Exemple de printări defectuoase 129



Figura nr. 1








































Figura nr. 2








































Figura nr. 3









































 Figurile nr. 2 și 3 sunt prezentate în vizualizarea peisaj.

 Figurile reprezintă un exemplu de imprimare cu un echipament al cărui cartuș are spațiul de depozitare pentru toner rezidual plin la refuz. Tonerul rezidual în exces a fost transferat din cartuș pe pagina printată și apare pe aceasta sub forma benzii de culoarea gri-închis, lată de mai mulți centimetrii,  în partea dreapta în primele două imagini și în partea stânga în figura nr. 3.

REZOLVARE: curățirea cartușului de toner rezidual.

OBS. Pagina a fost printată ulterior pe verso.



































vineri, mai 26, 2023

Exemple de printări defectuoase 128

 


Figura nr. 1






















Figura nr. 2





















 

Figura nr. 3





















 Cele două (a treia este imaginea nr. 1 explicitată) imagini reprezintă niște probe de imprimare cu un echipament care folosește cartușe compatibile. Dungile albe verticale, mai groase sau mai subțiri, care apar la imaginile care au culoarea roșie în componența lor, cu toate că în pagina de "Supplies Status Page" este estimat nivelul de toner pentru culoarea roșie de 89% față de 99% cât apare la albastru (cyan), galben, negru și nu apar dungi albe verticale care să indice terminarea tonerului la culorile respective.

 Pare un paradox, dar nu este. Deoarece consumul de toner pe fiecare pagină se face estimativ, adică pentru o pagină printată cu acoperire de 5%  la negru și circa 30% pentru fiecare culoare, se socotește că imprimanta consumă o anumită anumită cantitate de toner. Dar când paginile imprimate au o acoperire mai mare decât de paginile cu acoperire standard, se consumă mai mult toner și de aceea imprimanta "crede", prin intermediul chipului, că mai are toner, dar în realitate el începe să se termine și rezultă dungile albe verticale. Se poate întâmpla și invers când chipul comandă sistarea printării cu toate că toner ar mai exista. Culoarea galbenă apare cu nuanță verzuie, probabil, din cauza tonerului compatibil. 

REZOLVARE:  completarea tonerului pentru culoarea respectivă.

OBS. Paginile respective au fost printate ulterior pe verso.






miercuri, mai 24, 2023

Exemple de printări defectuoase 127

 























 

  Banda gri  care apare în partea dreaptă a paginii pe toată înălțimea de aprox. 2,5 cm lățime provine de la tonerul rezidual care a umplut spațiul rezervat acestuia din cartuș și a fost transferat pe pagina printată. Se mai observă că dunga gri se mai lățește (mărește) în continuare dar nuanța este mai ștearsă.

 Dacă se va continua printarea în aceste condiții banda gri se va mări în lățime.

REZOLVARE: curățirea cartușului de toner rezidual.

OBS.  Pagina a fost printată ulterior pe verso. 





vineri, mai 19, 2023

Exemple de printări defectuoase 126


 Figura nr. 1























 Figura nr. 2













 Figura nr. 2 este figura nr. 1 explicitată.

 Figurile se aseamănă cu figura prezentată în postarea precedentă numai că de această dată pe pagina imprimată sunt trei linii verticale subțiri. S-ar putea ca cilindrul să fie zgâriat în trei locuri, dar mai există și posibilitatea ca ele să fie provocate și de tonerul rezidual în exces care a umplut spațiul de depozitare din cartuș și din această cauză tonerul rezidual aceste este transferat pe pagina imprimată. Calitatea printului este, în general, bună, tonerul rezidual în exces ar trebui să fie cauza principală a apariției dungilor verticale pe pagină.

REZOLVARE: golirea tonerului rezidual din cartuș și examinarea cilindrului optic și/sau înlocuirea lui.







luni, mai 15, 2023

Exemple de printări defectuoase 125

 

Figura nr. 1























Figura nr. 2






















Figura nr. 3





















 Figura nr. 1 reprezintă imprimarea originală, iar în figurile nr. 2 și 3 sunt explicitate. Figura nr. 3 este scanată în regimul "Grayscale" pentru a se vizualiza mai bine imaginea, iar primele două sunt printate în regimul ''Black and white". Din motive de economie pagina a fost printată ulterior pe verso.

 Figurile reprezintă in cartuș sau un echipament la care cilindrul optic este zgâriat pe toată circumferința. Dunga rezultată este destul de subțire și este continuă, dar se poate continua imprimarea dacă rigorile utilizatorului nu sunt prea stricte.

REZOLVARE: înlocuirea cilindrului  optic.

sâmbătă, mai 13, 2023

Exemple de printări defectuoase 124

 

Figura nr. 1






















Figura nr. 2






































Figura nr. 2 este figura nr. 1 explicitată. Din motive de economie pagina a fost printată pe verso ulterior și din această cauză apar pe pagină unele dungi negre verticale dar foarte puțin vizibile.

 Figura nr. 1 reprezintă o mostră de imprimare cu un echipament care are cilindrul optic (film) foarte uzat. Semilunile care apar pe partea stângă a paginii sunt rezultatul tocirii și îndepărtării stratului fotosensibil de pe cilindrul optic. Se mai observă și pe partea dreaptă începutul unei uzuri asemănătoare a  cilindrului film și la acest capăt, dar uzurile sunt abia la început deoarece au o înălțime mică.
 De asemenea cilindrul mai este defect (probabil înțepat) în două puncte, ușor decalate, pe partea dreaptă  și prin rotirea lui în procesul tehnologic de imprimare punctele se aliniază în două linii drepte întrerupte.
 
   REZOLVARE: înlocuirea cilindrului film sau a întregului cartuș
 cu unul nou.






vineri, mai 12, 2023

Exemple de printări defectuoase 123

 

Figura nr. 1





















Figura nr. 2





















 Figura numărul 2 este figura numărul 1 explicitată.

 Figura nr. 1 reprezintă o pagină printată cu un echipament la care se pare că tonerul nu este compatibil și/sau cilindrul optic este uzat. Tonerul incompatibil este răspunzător de fondul gri care acoperă întreaga pagină imprimantă. De asemenea se mai observă ca în unele locuri scrisul a este dublat, deci cilindrul optic nu se demagnetizează la timp.

REZOLVARE:  înlocuirea tonerului cu unul corespunzător (compatibil) și verificarea cilindrului optic. Dacă dublarea scrisului apare în continuare și înlocuirea cilindrului optic.









marți, mai 02, 2023

Exemple de printări defectuoase 122

 






















 Imaginea prezintă o pagină printată cu un echipament cu cilindrul optic foarte uzat. S-ar putea să fie și terminarea tonerului o cauză a scrisului abia lizibil, dar faptul că scrisul pare uniform dar șters, dovedește că tonerul nu este pe terminare ci numai uzura de cilindrului optic a dus la astfel de rezultat.

REZOLVARE: înlocuirea cilindrului optic, reîncărcarea sau înlocuirea cartușului în întregime cu unul nou original sau compatibil.




vineri, aprilie 28, 2023

Exemple de printări defectuoase 121

 




Figura nr. 1






















Figura nr. 2




































 Figura numărul 2 este figura nr, 1 explicitată.
 
 Imaginea prezintă un print cu o imprimantă cu un cilindrul optic uzat. De asemenea rola de încărcare nu se mai descarcă și astfel imaginea se dublează pe toată suprafața paginii.
 În partea centrală a paginii se văd niște pete negre, mai pregnante, care se pot datora ori unei uzuri a cilindrului, dar după poziționarea petelor în partea centrală a paginii s-ar putea datora și tonerului rezidual în exces. Pata rotundă tot din zona centrală s-ar putea să se datoreze și unei amprente digitale produsă la manipularea cartușului.

REZOLVARE: înlocuire cartuș în totalitate sau înlocuirea componentelor găsite defecte.

















miercuri, aprilie 26, 2023

Exemple de printări defectuoase 120

 



Figura nr. 1







Figura nr. 2







 Figurile de mai sus prezintă două printuri succesive cu o imprimantă, care pare, că are cilindrul optic uzat. Dar faptul că petele negre se situează în partea centrală a paginii printate argumentează  că rezervorul de toner rezidual este plin și imprimanta transferă pe pagina printată surplusul de toner care nu mai încape în rezervorul dedicat. (Ca o observație: se văd niște dungi negre orizontale, regulate, puțin vizibile, ele se datorează faptului ca pagina a fost printată pe verso ulterior).
 În general calitatea printului este bună. Deci s-ar putea ca cilindrul optic să nu fie uzat astfel că la curățarea cartușului de tonerul rezidual să se verifice și starea cilindrului optic.

REZOLVARE: curățirea cartușului se toner rezidual și verificarea cilindrului optic.






























 
Google